Patru povești despre aceeași viață

Cu siguranță, "Babel" nu este un film pentru toată lumea. Probabil că vă întrebați de ce mai face atunci subiectul cronicii de față, când cotidienele locale nu ar trebui să fie exclusiviste decât dacă își propun să fie așa mereu. În fine, trecând peste orice ar crede improbabilul cititor al acestor rânduri, trebuie să spun că pelicula lui Alejandro González Iñárritu radiază o tristețe suficient de puternică pentru a tăia cheful de viață al celei mai carpediemiste persoane. În primul rând, pentru că cele patru povești care se întretaie în cele 142 de minute sunt departe de a fi vesele. Acesta este însă doar primul nivel, la care majoritatea privitorilor declară cu o sinceritate impenetrabilă că filmul este plictisitor.

Al doilea nivel este sesizat numai de cei care au avut cel puțin un moment de introspecție de-a lungul vieții, fie ea scurtă sau frumoasă. De vină, să zicem așa, sunt locațiile alese de către regizor. Este vorba de periferia mexicană, văzută prin ochii unor copii americani, care asistă la o nuntă, deșertul marocan, în care sângerează și se consumă căsnicia unui cuplu, tot american, și străzile confuze, gălăgioase și luminate exagerat ale unei metropole japoneze, pe care o tânără surdă încearcă să se regăsească, după sinuciderea mamei.

Realismul brutal și trăirile la limita rezistenței psihice a omului obișnuit vor provoca în oricine o hipersenzitivitate la tot ce este în jur, indiferent dacă e vorba de familie, vecini, animale de casă, copaci, blocuri sau propria persoană.

A rezuma cele patru povești ale filmului ar fi un proces nedrept, nu înainte de a fi imposibil, încât ar ruina instantaneu structura alambicată a filmului. E ca și cum ai fi rugat să povestești un roman de-ale lui Garcia Marquez.

"Babel" a câștigat Globul de Aur pentru cea mai bună dramă și a fost nominalizat la Oscar (poate nu cel mai bun motiv pentru a-l viziona, însă îndeajuns de potent ca să îi convingă pe unii).

După cum anunțam încă din primul rând al cronicii, nu este un film pentru toată lumea. Ca precauție, pot spune că dacă v-au plăcut "Lost in translation", "Magnolia", "Crash" sau "Syriana" probabilitatea să caracterizați "Babel" drept un film plictisitor este infimă.