PE a decis prelungirea concediului de maternitate la 20 de săptămâni

489
1 min citire
PE a decis prelungirea concediului de maternitate la 20 de săptămâni - 47ee2bdabb3b89dd4300355b10bb2ec6.jpg
Eurodeputații au votat o rezoluție care stabilește prelun-girea concediului minim de maternitate de la 14 la 20 de săptămâni, cu plata a 100% din salariul ultimei luni lucrate sau media salariilor lunare, anunță Mediafax.
Parlamentarii europeni au votat în favoarea extinderii concediului minim de maternitate de la 14 la 20 de săptămâni, depășind astfel perioada sugerată de propunerea Comisiei Europene, într-o rezoluție elaborată de eurodeputatul socialist-democrat Edite Estrela și adoptată cu 390 voturi pentru, 192 împotrivă și 59 de abțineri.
Comisia a propus, în octombrie 2008, revizuirea legislației actuale (directiva 92/85), ca parte a "Pachetului de Conciliere" a vieții profesionale cu cea de familie, conform Convenției ILO privind protecția maternității din 2000.
Membrii Parlamentului au susținut propunerea Comisiei Europene potrivit căreia, din totalul concediului de maternitate, șase săptămâni trebuie să fie luate imediat după naștere. Lucrătoarele care își iau concediu de maternitate trebuie să primească salariul integral, 100% din salariul ultimei luni lucrate sau media salariilor lunare, se arată în rezoluția adoptată. Această prevedere nu este obligatorie din punct de vedere legal, dar suma remunerației nu poate să fie mai mică decât nivelul plății concediului medical.
Propunerea legislativă are ca obiectiv fixarea de standarde minime la nivel UE, dar statele membre au dreptul să introducă sau să mențină reguli care sunt mai favorabile decât cele prevăzute în directivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0335 secunde