Un pescador sub pavilion românesc, cu patru marinari la bord, s-a scufundat, sâmbătă dimineață, la aproximativ 300 de metri de digul de nord al portului Midia. Dacă trei dintre membri echipajului au putut fi salvați, cel de-al patrulea, comandantul navei, a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în urma unui stop cardio-respirator, după ce a așteptat timp de câteva ore, în apa rece ca gheața, o intervenție salvatoare.
Totul a început sâmbătă dimineață. La ora 6,45, echipajul navei Yldirimlar 1, sub pavilion România, care venea de la Sulina, a trimis un SOS autorităților portuare.
Nava plutea în derivă în apropiere de digul de nord al portului Midia și, în urma contactului cu bancurile de nisip, începuse să ia apă. La aproximativ jumătate de oră, vasul s-a scufundat parțial.
Marinarii au încercat să se salveze, folosind o barcă pneumatică. Numai că aceasta s-a dezumflat, iar ei a trebuit să aștepte ajutoarele în apa rece ca gheața.
La fața locului a fost trimis remorcherul Alexandria 5, a cărui intervenție a fost destul de dificilă, din cauza valurilor și a vântului foarte puternic. În cele din urmă, trei dintre marinari, care erau legați între ei, au putut fi scoși din apă și transportați urgent la mal, de unde au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Clinic Județean Constanța.
Câteva ore în marea înghețată i-au adus moartea
În jurul orei 9, pentru salvarea celui de-al patrulea marinar, a fost trimis la fața locului un alt remorcher, Expres 2000. După mai multe încercări de prindere a comandantului pescadorului, el a putut fi recuperat din marea agitată.
Pe drum s-a trecut la resuscitarea sa, pentru că, după atâtea ore de stat în apa rece, omul intrase în șoc hipotermic.
Totuși, potrivit autorităților, el se afla în viață când a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța.
Numai că, din nefericire, în urgența spitalului, după câteva minute de resuscitare, căpitanul Ortensiu Adrian Melincovici, a decedat.
Potrivit cadrelor medicale, decesul a fost înregistrat la ora 10 și 20 de minute.
Supraviețuitorii…
Doi dintre cei trei marinari care au ajuns în primă fază la spital au fost supuși unor investigații medicale, în urma cărora s-a constatat că sunt într-o stare bună, neimpunându-se internarea lor.
Cadrele medicale ne-au declarat, sâmbătă, că Florin Radu, de 38 de ani, și Mihăiță Cosma, de 26 de ani, ambii din Năvodari, au părăsit spitalul pentru că se simțeau bine. Au fost consultați, dar starea lor nu impunea internarea, iar cei doi au insistat să meargă acasă, la familiile lor.
Cel de-al treilea marinar rămas în viață, Vasile Stanemir, de 56 de ani, din Mangalia, a fost singurul pentru care medicii au dispus internarea.
El se afla, sâmbătă, internat pe secția Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Dr. Luminița Matei, medic cardiolog, care l-a consultat pe Stanemir, ne-a declarat că bărbatul a ajuns în Urgență cu hipotermie și cu o tulburare de ritm cardiac, motiv pentru care s-a și dispus internarea sa.
Starea lui era bună, medicii spunând că, în scurt timp, el urmează a fi externat.
Aflat pe patul de spital, Vasile Stanemir nu a putut să declare decât că totul s-a petrecut din cauza furtunii și că este de mult timp marinar. El și-a arătat regretul pentru comandantul său, căpitanul Melincovici, care nu a putut fi salvat.
Ieri, pe plaja dintre portul Midia și Corbu valurile au adus la mal mai multe rămășițe ale vasului scufundat. Bucăți de lemn, părți din butoaie, saltele, se puteau vedea pe malul mării.
În jurul orei 14, mai mulți angajați ai patronului care avea respectiva navă au strâns de pe mal resturi ale pescadorului, pe care le-au transportat cu o remorcă spre o destinație necunoscută.
Din câte se pare, incidentul de navigație s-a produs din cauza unei defecțiuni la motorul pescadorului, dar și a furtunii puternice de pe mare.
Cazul a fost preluat și este anchetat de lucrătorii Serviciului Cercetare din cadrul Căpităniei Zonale Constanța.