Poliția britanică a arestat mai mult de 100 de persoane după a doua noapte de violențe în zona Londrei, violențe soldate cu rănirea a cel puțin nouă polițiști, informează NewsIn. Au fost operate peste 100 de arestări, iar 16 persoane au fost puse sub acuzare.
Ofițeri de poliție au fost atacați, iar mai multe mașini ale forțelor de ordine au fost avariate, potrivit Poliției Metropolitane.
Un magazin din cartierul Brixton, din sudul Londrei, a fost incendiat, în timp ce altele au fost jefuite, aparent de 200 de tineri. Trei ofițeri au fost răniți, după ce au fost loviți de o mașină, în timp ce încercau să facă o arestare în cartierul Waltham Forest, tot din estul Londrei.
Tulburări ale ordinii și liniștii publice au fost înregistrate și în cartierele Enfield, Walthamstow și în alte zone ale capitalei britanice.
Violențe au mai avut loc la Enfield, în nordul Londrei, unde vitrinele mai multor magazine au fost sparte, iar o mașină a poliției a fost avariată. Incidentele au intervenit după revoltele din noaptea de sâmbătă spre duminică, din Tottenham, unde 26 de ofițeri au fost răniți în ciocniri, dintre care doi erau internați duminică dimineața. De asemenea, au fost răniți trei civili, dintre care doi sunt încă în spital.