Partida Politehnica Iași - FC Farul, de sâmbătă, nu a avut loc, după ce nocturna stadionului "Emil Alexandrescu" a căzut și nu a pornit apoi în timp util. Arbitrul Istvan Kovacs a așteptat 30 de minute, după care a pus capăt jocului.
Lovitură de teatru la Iași. La ora 19,59, când echipele au pătruns pe teren, nocturna a căzut. Echipele și cei prezenți nu au dat importanță evenimentului, crezând că defecțiunea va fi remediată mintenaș. Fotbaliștii celor două echipe au dat drumul la încălzire. Numai că minutele treceau, începea să se întunece, iar lumina nu venea.
Îngrijorarea și incertitudinea au pus stăpânire pe stadion. Oficialii meciului s-au strâns și ei și se sfătuiau, vorbind și cu cele două echipe. Ce se întâmplă, de ce este pasibilă Poli, se întrebau cei din tribune, vehiculând fel de fel de variante. "Arbitrul așteaptă un sfert de oră, după care echipele pleacă la vestiare și se așteaptă o oră", își dădeau unii cu presupusul. Pe stadion, se auzeau când fluierături răzlețe, când un neconvingător "Hai, Poli!". Oficialii gazdelor se agitau înfrigurați, dădeau telefoane, căutau soluții, dar situația se menținea în…beznă.
La 19,30, arbitrul Istvan Kovacs a chemat cele două echipe și a pus capăt meciului. Câțiva dintre jucătorii lui Poli Iași s-au prăbușit pe gazon, iar Farul s-a dus să-și salute galeria. După care au plecat cu toții la vestiare. Era clar. Partida se terminase. Oamenii au început să plece de pe stadion, cu sudalme printre dinți. La 19,33 însă, lumina a revenit, iar spectatorii s-au întors. "Golănie", "Ca în filmele cu proști", "Am ajuns să ne bucurăm că s-a aprins lumina", "Hai acasă, ce să mai stăm ca proștii aici", "Regulamentul e clar, n-ai ce-i face", erau nervoși spectatorii, anticipând un 3-0 pentru Farul la masa verde.
Ieșenii au revenit pe teren, nu însă și Farul, și arbitrii. Meciul nu mai avea cum să înceapă. De la stația de amplificare, oamenii au fost trimiși acasă, spunându-li-se că biletele vor fi valabile la următorul meci de acasă al lui Poli. În fața stadionului, fanii nervoși scandau împotriva antrenorului Ionuț Popa și a primarului Gheorghe Nichita.
Gaston și Cruceru nu prinseseră lotul
Cum Ion Marin a deplasat 20 de jucători în Moldova, pentru lotul de 18 a trebuit să renunțe la doi, care au fost Gaston și Cruceru. Farul urma să înceapă meciul în formula: Curcă - Băcilă, Barbu, Șchiopu, Maxim (cpt) - Ben Teekloh - Fatai, Rusmir, Voiculeț, Gerlem - Chico. Pe bancă luaseră loc Vl. Neagu - Farmache, Rastovac, Pătrașcu, C. Matei, Gosic și Alibec. Primul "11" al lui Poli a fost: Pleșca - Buta, Onuț (cpt), Cr. Munteanu, Pecnik - Viveiros, Bersnjak, Naidin, M. Oprea - Cr. Bratu, C. Tănasă.
Andone și Mureșan, spionaj nereușit
Cum Poli Iași are meci etapa viitoare acasă la CFR Cluj, antrenorul ardelenilor, Ioan Andone, și președintele Iuliu Mureșan au venit la partida cu Farul să-și urmăreas-că viitorii adversari. Cei doi au profitat și că se aflau aproape de Iași, la Vaslui, unde CFR a întâlnit ieri echipa locală. Andone și Mureșan n-au avut însă ce să vadă. La meci a fost prezent și Gheorghe Bosînceanu, președintele Consiliului Director al Farului, dar și un membru din CD, Virgil Lixandru.