Poliția australiană nu a găsit până în prezent nicio dovadă împotriva medicului indian interogat timp de 11 zile în acheta privitoare la atentatele eșuate din Marea Britanie, a informat, vineri, presa, relatează AFP.
Justiția australină urmează să decidă dacă autorizează sau nu prelungirea detenției lui Mohammed Haneef, arestat la 2 iulie la Brisbane (est), în timp ce încerca să părăsească Australia. Potrivit documentelor oficiale citate de cotidianul The Australian, poliția cercetează mii de documente confiscate în cadrul anchetei, dar nu a găsit încă dovada implicării medicului în atentatele eșuate din 29 și 30 iunie din Londra și Glasgow.
Medicul indian în vârstă de 27 de ani, vărul șoferului care s-a izbit cu mașina de intrarea în terminalul aeroportului din Glasgow, a fost arestat la 2 iulie, în timp ce încerca să plece în India. Unul dintre documentele citate de The Australian arată faptul că poliția îl suspectează pe Haneef "că a sprijinit organizația teroristă responsabilă de atacurile de la Londra și Glasgow".