Polonia lansează un nou program de instruire militară

102
< 1 min citire
Polonia lansează un nou program de instruire militară - polonia-1762507457.jpg
Polonia va începe în această lună un nou program de instruire militară în cadrul unui plan mai amplu de a pregăti circa 500.000 de persoane până în 2026, a anunțat Ministerul Apărării de la Varșovia, informează agenția AFP.
Impulsionată de invazia Rusiei din Ucraina, Polonia cheltuie în prezent mai mult din PIB pe apărare decât orice alt stat NATO. A devenit a treia cea mai mare armată din NATO, cu 216.000 de militari, și intenționează să-și mărească forțele cu aproape o treime în următorul deceniu.
Numit de ministrul apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz „cel mai mare antrenament în domeniul apărării din istoria Poloniei", programul intitulat „Mereu gata“ va fi unul pe bază de voluntariat și deschis tuturor cetățenilor - de la copii de școală generală, până la adulți, angajați ai companiilor și seniori.
Programul va oferi un curs de securitate de bază, antrenament de supraviețuire, instruire medicală și ore de igienă cibernetică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0715 secunde