Pompierii români au intervenit în Franța pentru a salva locuințe amenințate de incendiile de vegetație

77
< 1 min citire
Pompierii români au intervenit în Franța pentru a salva locuințe amenințate de incendiile de vegetație - pompieri-romani-in-franta-1783319120.webp
Pompierii români detașați în sudul Franței, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, au intervenit în noaptea de duminică spre luni pentru limitarea unui incendiu de vegetație izbucnit în zona Trévillach – Montalba-le-Château.
Salvatorii au acționat alături de echipele franceze pentru a împiedica propagarea flăcărilor către mai multe locuințe aflate în apropierea focarului.

Condiții dificile de intervenție

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, care au favorizat extinderea rapidă a incendiului. Totodată, apariția unor noi focare a impus adaptarea permanentă a dispozitivului de intervenție.

Misiunea pompierilor români continuă

Misiunea vine după o altă intervenție importantă desfășurată recent în Franța, când pompierii români au evacuat peste 150 de butelii GPL dintr-un camping amenințat de incendiu.
În prezent, modulul românesc se află în așteptarea repartizării într-un nou sector de intervenție, iar pe parcursul zilei este programată rotația efectivelor pentru menținerea capacității operaționale, conform digi24.ro.
Sursă foto: IGSU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde