Prefectura a dizolvat Consiliul Local din Albești

336
< 1 min citire
Consiliul local din Albești se va dizolva deoarece nu s-a întrunit în ședință de mai bine de trei luni. Prefectul Dănuț Culețu a anunțat, vineri, că a dat curs solicitării primarului Marian Gâscan de a desființa consiliul local deoarece aleșii comunei nu s-au mai întrunit din septembrie. "Consiliul local se dizolvă de drept deoarece de trei luni de zile consilierii nu s-au mai întrunit", a declarat Culețu. Prefectul a precizat că nu se vor organiza alegeri anticipate deoarece timpul rămas până la scrutinul local nu permite acest lucru. În această situație, nu se vor mai emite hotărâri de consiliu, întreaga gestiune a localității urmând să cadă în sarcina primarului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde