Premierul britanic Gordon Brown, un an de mandat plin de eșecuri

326
1 min citire
Premierul britanic Gordon Brown a suferit o înfrângere umilitoare într-un scrutin legislativ organizat pentru un loc liber în Parlament, ultimul dintr-o serie de eșecuri, care intervine exact la un an de la învestirea în funcție, relatează Reuters.
Primul an la guvernare al lui Brown, care i-a urmat în funcție lui Tony Blair, a fost dezastruos. Popularitatea fostului ministru de finanțe al lui Blair este în cădere liberă de când a preferat să nu organizeze alegeri anticipate, în octombrie 2007.
După ce a fost acuzat de nehotărâre în ceea ce privește alegerile, Brown a avut de pierdut și în urma scăderii creșterii economice, a unei reforme fiscale eșuate și a îngrijorării legate de o prăbușire a pieței imobiliare.
Candidatul laburiștilor pentru a reprezenta circumscripția Henley-on-Thames, din apropiere de Londra, în Parlament s-a clasat al cincilea în alegerile de joi. El a obținut numai 3,1% din voturi, fiind depășit chiar și de candidații Verzilor și ai formațiunii de extremă-dreaptă Partidul Național Britanic. În urmă cu trei ani, laburiștii obținuseră 14,7% din voturi în această circumscripție.
"Este un rezultat groaznic", a declarat ministrul laburist al sănătății Ben Bradshaw, pentru postul de radio BBC. El consideră că alegătorii au reacționat la evenimente economice pe care Guvernul nu le poate controla. "Când oamenii încep să se simtă strâmtorați (...) din cauza creșterii prețurilor la combustibil sau alimente, își proiectează teama și frustrarea asupra Guvernului în exercițiu", a adăugat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde