Premierul Li Qiang: „China intenţionează să rămână pe calea globalizării”

100
< 1 min citire
Premierul Li Qiang: „China intenţionează să rămână pe calea globalizării” - 1-1742717030.jpg
Premierul chinez Li Qiang a asigurat că ţara sa va rămâne angajată în direcţia globalizării în faţa fragmentării tot mai mari a economiei mondiale, în timp ce se intensifică un nou război comercial cu Washingtonul, notează agenţia AFP.
În calitate de mare ţară responsabilă, China se va poziţiona ferm pe partea bună a istoriei, practicând un adevărat multilateralism", a declarat Li Qiang la o reuniune cu lideri de companii multinaţionale la Beijing.
China va adera la direcţia corectă a globalizării economice, va practica un adevărat multilateralism şi va depune eforturi pentru a fi o forţă pentru stabilitate şi certitudine", a asigurat Li Qiang, adăugând că „fragmentarea economiei mondiale se intensifică, în timp ce instabilitatea şi incertitudinea cresc".
Li Qiang a ţinut discursul la deschiderea Forumului anual pentru dezvoltarea Chinei, la care anul acesta participă cunoscuţi şefi de companii, printre care CEO-ul Apple, Tim Cook.
Beijingul încearcă de luni de zile să restabilească încrederea consumatorilor şi a mediului economic, slăbit de o criză persistentă în sectorul imobiliar şi într-un context de tensiuni comerciale reaprinse cu Washingtonul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.068 secunde