Premierul Mark Carney: "Vechea relaţie dintre Canada şi SUA s-a terminat"

139
1 min citire
Premierul Mark Carney:
Premierul canadian Mark Carney a declarat că vechea relaţie dintre Canada şi Statele Unite s-a terminat, după anunţul preşedintelui american Donald Trump privind tarife vamale de 25% la importurile de maşini de la începutul lunii aprilie, relatează agenţia DPA.
„Resping orice încercare de a slăbi Canada”, a spus Carney în timpul unei conferinţe de presă la Ottawa. „Vechea relaţie pe care am avut-o cu Statele Unite bazată pe aprofundarea integrării economiilor noastre şi strânsă cooperare în plan militar şi de securitate s-a terminat", a adăugat premierul canadian.
Carney, ales în martie lider al Partidului Liberal canadian şi prim-ministru interimar, a asigurat că Ottawa va răspunde la tarifele americane „cu propriile măsuri de retorsiune comerciale care vor avea impact maxim în Statele Unite şi impact minim aici".
El a menţionat că Trump l-a contactat pentru a programa o convorbire telefonică.
Apreciez această oportunitate de a discuta despre cum ne putem proteja lucrătorii şi întări economiile. Îi voi spune clar preşedintelui că aceste interese sunt susţinute cel mai bine prin cooperare şi respect reciproc, inclusiv al suveranităţii noastre", a subliniat Carney.
Trump, care a indicat în ultimele săptămâni că ar dori anexarea Canadei ca al 51-lea stat american, a anunţat taxe vamale suplimentare de 25% pentru toate maşinile şi componentele auto care nu sunt fabricate în Statele Unite, începând de la 2 aprilie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0335 secunde