Premierul moldovean Vlad Filat va veni, săptămâna viitoare, la București fără gărzi de corp, cerându-i României să-i asigure paza, pentru a reduce din cheltuieli.
Așa cum a procedat și cu ocazia vizitei la Bruxelles, Filat va fi însoțit numai de ministrul de Externe Iurie Leancă.
"Pentru a reduce din cheltuieli vom discuta cu Bucureștiul să asigure, inclusiv, paza. Cel mai probabil vom merge cu mașina, dar trebuie să ne întoarcem cu rezultate înalte", a spus premierul liberal-democrat.
Vlad Filat și Iurie Leancă vor pleca în 13 noiembrie la București, pentru a participa la summit-ul șefilor de guvern ai statelor membre ale Inițiativei Central Europene.
Potrivit lui Leancă, premierul va avea și întrevederi bilaterale, inclusiv cu șeful statului român, Traian Băsescu.
Vlad Filat și-a exprimat speranța că va semna, la București, Convenția privind Micul Trafic la Frontieră, ce le va permite moldovenilor care locuiesc la distanță de maxim 50 de kilometri de graniță să intre în România fără vize.