Premierul scoțian Alex Salmond anunță că demisionează

73
< 1 min citire
Premierul scoțian Alex Salmond anunță că demisionează - 306391fae0zy-1411195680.jpg
Premierul scoțian Alex Salmond a anunțat vineri că demisionează din funcția de lider al Partidului Național Scoțian și că va renunța la funcția de premier, după ce alegătorii au decis joi prin referendum rămânerea Scoției în interiorul Marii Britanii, relatează Reuters.'Pentru mine, în calitate de lider, timpul meu aproape a trecut, dar pentru Scoția campania continuă și visul nu va muri niciodată', a declarat Alex Salmond la Edinburgh.
Salmond a precizat că nu va accepta numirea ca lider al Partidului Național Scoțian în cadrul conferinței anuale din luna noiembrie și că atunci el va demisiona din funcția de premier 'pentru a permite alegerea unui nou lider'.
Scoțienii au votat în proporție de 55,3% împotriva independenței Scoției față de Regatul Unit, relevă cifrele oficiale după numărarea voturilor din toate cele 32 de circumscripții.
În favoarea menținerii în Regatul Unit au votat 2.001.926 de scoțieni (55,3%), în timp ce pentru independență s-au exprimat 1.617.989 de votanți (44,7%). Pentru victorie, una dintre tabere trebuia să obțină 1.852.828 de voturi. Rata de participare la vot a fost una record — 84,6%, scrie Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0352 secunde