Premierul spaniol Pedro Sanchez, reales în fruntea Partidului Socialist

119
< 1 min citire
Premierul spaniol Pedro Sanchez, reales în fruntea Partidului Socialist - 1-1733129704.jpg
Premierul spaniol Pedro Sanchez a fost reales în fruntea Partidului Socialist al Muncitorilor Spanioli (PSOE) în urma unui congres organizat la Sevilla, unde nu a avut contracandidat şi care a fost dominat de cazuri de corupţie ce îi vizează pe mai mulţi dintre apropiaţii săi, transmite agenţia AFP.
Pedro Sanchez, care conduce partidul din 2017 (după ce fusese deja în fruntea acestuia între 2014 şi 2016) şi lista de 54 de nume pe care a propus-o pentru comitetul executiv al partidului, a primit voturile a aproximativ 90% din cei 1.028 de delegaţi care au votat.
Devansat de Sanchez cu un an faţă de data iniţială pentru a strânge rândurile în jurul său şi pentru a reduce la tăcere vocile critice, acest al 41-lea congres al PSOE a avut ca rezultat, aşa cum era de aşteptat, reconfirmarea tuturor persoanelor sale de încredere în funcţiile cheie ale formaţiunii politice.
Ministrul pentru buget Maria Jesus Montero a fost astfel consolidată în poziţia de numărul doi în partid, în timp ce Santos Cerdan rămâne secretar cu organizarea, o poziţie crucială pentru controlul aparatului de partid. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.05 secunde