Premierul ungar Viktor Orban, mesaj către Bruxelles: „Nu plătim pentru Ucraina“

32
< 1 min citire
Premierul ungar Viktor Orban, mesaj către Bruxelles: „Nu plătim pentru Ucraina“ - premierul-1772963067.webp
Petiția Națională lansată în ianuarie de guvernul Ungariei a fost semnată până acum de peste un milion de cetățeni, care se opun astfel alocării de fonduri europene pentru Ucraina, informează agenția MTI.
Premierul Viktor Orban a reamintit că documentul poate fi completat și trimis online, „pentru a transmite mesajul la Bruxelles: nu plătim". El a precizat că petiția a strâns deja 1.128.000 de semnături.
Săptămâna trecută, Ucraina a impus și o blocadă petrolieră împotriva Ungariei. În această situație, este deosebit de important să trimitem un mesaj către Bruxelles: nu vom susține o țară care șantajează Ungaria și periclitează furnizarea de energie pentru familiile ungare. Spunem «nu» blocadei petroliere, finanțării războiului și creșterii prețurilor utilităților", a spus șeful guvernului de la Budapesta.
Ungaria a blocat până acum prin veto un pachet de ajutoare de 90 de miliarde de dolari din partea Uniunii Europene pentru Ucraina și al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, și a sistat livrările de energie electrică, motorină și gaze către ucraineni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1204 secunde