Presa și băncile, victime ale unui atac cibernetic de amploare în Coreea de Sud

153
< 1 min citire
Poliția sud-coreeană a deschis, ieri, o anchetă pe tema unui presupus atac cibernetic de amploare împotriva posturilor de televiziune și a băncilor, ale căror rețele informatice au fost paralizate.
"Membri ai echipei noastre cibernetice anchetează pe această temă în acest moment", a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al poliției naționale, după ce agenția de presă Yonhap a anunțat un atac împotriva a trei posturi de televiziune și a două bănci, în contextul tensiunilor cu Coreea de Nord.
Regimul nord-coreean, ale cărui amenințări sunt tot mai numeroase de la noile sancțiuni votate împotriva sa de Consiliul de Securitate al ONU, este suspectat că a orchestrat cele două atacuri cibernetice de anvergură împotriva Coreei de Nord în 2009 și 2011.
De fiecare dată, au fost vizate administrațiile publice și instituțiile financiare, rețelele lor fiind scoase din funcțiune provizoriu. În cazul uneia dintre bănci, milioane de clienți nu și-au putut folosi cardurile sau retrage banii din bancomate timp de o săptămână. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0469 secunde