Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost întâmpinat cu proteste, în noaptea de miercuri spre joi, pe aeroportul din Chișinău, la venirea de la Moscova, organizate de un grup al tineretului liberal, care l-a acuzat de "servilism" față de Kremlin, relatează Moldova.org.
Tinerii liberali au declarat că Dodon continuă să dezbine societatea și i-au sugerat că ar face bine dacă ar rămâne acolo de unde s-a întors. Mai mult simbolic, tinerii i-au adus lui Igor Dodon un covor și mai multe valize pentru a se muta "la curtea țarului Putin".
"După ce două zile s-a aflat la Moscova la curtea «țarului Putin», unde s-a distrat, sluga rușilor a aterizat la ora 01:00 la Chișinău, iar Tineretul Liberal a decis să-i facă o primire originală", a scris Ionel Pușcaș, purtătorul de cuvânt al Par-tidului Liberal, pe pa-gina sa de Facebook.
Igor Dodon a efectuat o vizită de lucru de două zile la Moscova, oficial pentru a participa la ceremoniile ocazionate de Ziua Victoriei asupra fascismului, sărbătorită la 9 mai, bucurându-se de un tratament special din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, poate și din cauză că a fost singurul șef de stat străin care a participat la eveniment, în contextul izolării Rusiei pe arena internațională și al tensiunilor dintre Moscova și Occident.