Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea Sportului

77
1 min citire
Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea Sportului - steag-1765886665.webp
Președintele Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituțională (CCR) o lege inițiată de AUR și votată de Parlament care obligă echipele sportive să aibă minimum 40% sportivi români, au declarat surse oficiale. Legea, care a preluat ideea fostului ministru UDMR Eduard Novak, a fost criticată dur de cluburi pe motiv că pune bariere ilegale în sport și distorsionează competițiile, potrivit Fanatik.
Legea prevede și amenzile pe care le vor plăti cluburile care nu vor respecta: între 500.000 și 1.000.000 de lei.
E vorba despre modificarea Legii Educației Fizice și Sportului 69/2000, inițiată de AUR. Legea a fost numită „Novak” după numele fostului ministru al Sportului, Eduard Novak. El a fost cel care a emis în 2022 un ordin care prevedea ca echipele din România să folosească la nivel de seniori și juniori minimum 40% sportivi români.
Un expert juridic a declarat pentru G4Media că proiectul este neconstituțional.
Legea a fost aspru criticată de Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului.
„Această lege este un autogol legislativ împotriva sportului românesc şi împotriva României europene. Îmi doresc cât mai mulţi sportivi români valoroşi in echipele romanesti, performanţi, bine pregătiţi, dar acest lucru nu-l realizezi anulând dreptul „străinilor” de a juca. Sprijinul real pentru sportul românesc se face în cu totul alt mod, nu prin reguli patriotarde”, subiniază Ionuț Stroe, deputat PNL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0949 secunde