Prețurile se vor umfla pe toate fronturile, până la Anul Nou

393
2 min citire
În ciuda crizei de pe piața creditelor, economia românească își păstrează optimismul. Nu o spunem noi, ziariștii, ci Institutul Național de Statistică. Studiul realizat în luna octombrie de această instituție arată că managerii societăților comerciale estimează o creștere a activității din industria prelucrătoare, în comerțul cu amănuntul și în servicii, în perioada octombrie – decembrie 2008. Managerii din construcții, în schimb, susțin că activitatea lor va fi în declin în următoarele luni, la toate capitolele: situația economică a firmelor, contracte și comenzi noi, număr de salariați și prețurile lucrărilor realizate. În cazul constructorilor, este firească reducerea volumului de lucru în perioada rece a anului.
Conducătorii din industrie, comerț și servicii prevăd creșteri în toate privințele, singura diferență făcând-o opinia industriașilor că numărul salariaților va stagna.
Ce concluzii se pot trage din acest studiu? În primul rând, reiese că managerii nu se așteaptă la recesiune și criză, dimpotrivă ei prognozează creșterea propriilor afaceri, a economiei în general. Pe ce se bazează încrederea lor? Pe ideea că va crește numărul de contracte și comenzi în această perioadă. Nu trebuie uitat că în lunile de sfârșit de an, industria și sectorul serviciilor contractează producția pentru anul următor, iar unele unități au demarat deja acest proces. În cazul comerțului cu amănuntul este firesc să crească volumul vânzărilor în perioada sărbătorilor de iarnă, când și resursele financiare ale populației sunt mai mari.
O altă concluzie este că salariații români nu trebuie să se aștepte la valuri de concedieri, așa cum se întâmplă pe alte meridiane ale lumii. Dimpotrivă, mulți agenți economici duc lipsă de lucrători calificați și se gândesc să mai facă angajări.
Nu în ultimul rând, sondajul spune că trebuie să ne așteptăm la creșterea nivelului inflației. Managerii din toate ramurile economice luate în studiu estimează că prețurile practicate de ei pentru produsele și serviciile livrate vor crește. Iar dacă ei cred așa ceva, cu siguranță că vor acționa în direcția scumpirilor.
Numeroase știri care vin din țară contrazic datele studiului, ceea ce demonstrează că managerii una declară în sondajele de opinie și alta fac în realitate. Astfel, o serie de unități economice din industrie, din Cluj și de la Câmpia Turzii, au anunțat concedieri uriașe, de până la 2.000 de persoane. Restrângeri de activitate au fost anunțate în industria auto (din cauza scăderii vânzărilor, Renault Dacia a oprit activitatea pentru 48 de ore și a trimis oamenii în șomaj tehnic, plătindu-i cu 85% din salariu) și în siderurgie (Mittal Steel a redus producția de oțel și laminate din cauza scăderii la jumătate a prețurilor pe piața internațională a metalului).
Alte unități economice au încetat să mai facă angajări pentru ocuparea locurilor de muncă vacante. Unii patroni au anunțat că vor plafona salariile, că nu vor mai da prime și cadouri de sărbători, că se gândesc să facă economii cât mai mari pentru a putea supraviețui în perioada de criză.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde