Primarul Zanfir Iorguș propune douăzeci de investiții pentru Mangalia

863
2 min citire
Primarul municipiului Mangalia, Zanfir Iorguș, are ca priorități proiecte care presupun introducerea gazului metan în oraș și stațiuni, dar și construirea a o mie de apartamente pentru tineri, realizate în parteneriat public-privat.
Din seria investițiilor destinate cetă-țeanului, propuse de Iorguș, face parte și reducerea costurilor la întreținere prin utilizarea surselor de energie neconvențională (energie solară, eoliană și din biomasă). Totodată, candidatul PD-L intenționează să demareze un program de izolație termică a blocurilor și de contorizare individuală, dar și să subvenționeze tratamentul balnear pentru pensionarii din Mangalia. Realizarea unui sistem de alimentare cu energie electrică în zona I.A.S. Mangalia, dar și construcția unei grădinițe sociale în cartierul M.I. Dobrogreanu constituie, de asemenea, măsuri cuprinse în programul aspirantului PD-L la funcția de primar al Mangaliei.
Nici sportul și divertismentul nu sunt trecute cu vederea, Iorguș propunându-și, din acest punct de vedere, să inițieze programul "Sport în școli și cartier", care va consta în modernizarea terenurilor de sport din școli și a bazelor sportive din cartiere. Înființarea complexului Callatis Club pentru tineri – cinematograf, săli de evenimente, bibliotecă – este obiectivul cu numărul zece din lista de investiții pentru cetățeni, inițiată de Iorguș.
În ceea ce privește turismul, candidatul PD-L la șefia administrației publice locale își propune să finalizeze Portul Turistic Mangalia, etapele 2 și 3, cu finanțare europeană. Proiectul de reabilitare a zonei dintre Saturn și Venus, dar și amenajarea unui punct de agrement - lacuri Neptun - se înscriu, și ele, pe lista de priorități a lui Zanfir Iorguș. Tot din seria celor zece investiții în turism fac parte și lucrările de reparație a falezelor și digurilor, dar și modernizarea sistemului de iluminat public din stațiunile din sudul litoralului. Mai mult decât atât, democrat-liberalul are ca obiective proiecte ce privesc în mod direct turismul și reabilitarea sistemului de irigații a spațiilor verzi din stațiuni, dar și amenajarea de noi parcări.
Zona cunoscută sub numele Herghelie este, de asemenea, cuprinsă în lista lui Zanfir Iorguș. Concret, ea va fi inclusă într-un program de planificare, sistematizare și dezvoltare de proiecte. Modernizarea bazei sportive Neptun și amenajarea unei mini baze în Olimp reprezintă punctul cu numărul nouă al obiectivelor turistice propuse de candidatul PD-L la Primăria Mangalia.
Poate că cel mai ambițios proiect din seria investițiilor în turism propuse de Zanfir Iorguș este înființarea unei linii de transport maritim Mangalia-Olimp dar, mai ales, susținerea proiectului de realizare a unui metrou de suprafață pe ruta Eforie-Mangalia-Balcic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde