Iranul va relua marți, 26 august, la Geneva, negocierile asupra programului nuclear cu Franța, Regatul Unit și Germania, trei țări membre ale unui acord încheiat în 2015 cu Teheranul pentru a reglementa activitățile sale nucleare și care amenință că vor restabili sancțiunile, a anunțat televiziunea de stat iraniană, informează agenţia AFP.
„Acest nou ciclu de negocieri (n.r. - după cel desfășurat în iulie la Istanbul, în Turcia) se va desfășura la nivel de miniștri adjuncți ai afacerilor externe, la Geneva", a precizat televiziunea de stat.
Iranul va fi reprezentat de Majid Takht-Ravanchi.
Locul desfășurării acestor noi negocieri nu fusese până acum precizat.
Franța, Regatul Unit și Germania, precum și China, Rusia și SUA au încheiat în 2015 un acord cu Iranul ce prevedea importante restricții asupra programului său nuclear, în schimbul ridicării progresive a sancțiunilor ONU.
Acordul a devenit perimat după ce SUA au decis să se retragă unilateral din acesta în 2018, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump. Drept represalii, Teheranul a încălcat de atunci câteva dintre angajamentele pe care și le asumase, în special cel cu privire la îmbogățirea uraniului.