Putin va candida ca independent la prezidențialele din 2018

150
< 1 min citire
Putin va candida ca independent la prezidențialele din 2018 - vladimirputin-1513522297.jpg
Președintele rus,Vladimir Putin, care a anunțat săptămâna trecută că va candida pentru un nou mandat la alegerile din martie anul viitor, a explicat că va candida ca independent, dar speră să fie susținut de mai multe formațiuni politice, relatează Reuters și dpa.
Liderul de la Kremlin a mai afirmat, în cadrul conferinței sale anuale de presă, că sistemul politic al Rusiei trebuie să fie unul competitiv, dar că opoziția nu dispune de un candidat redutabil cu care să rivalizeze din cauză că oponenții săi, deși sunt "zgomotoși", nu au reușit să ofere un program viabil pentru dezvoltarea țării.
Putin a subliniat că guvernul trebuie să se concentreze pe creșterea prosperității financiare a populației ruse, menționând că, de când a preluat prima dată frâiele președinției - în 2000 -, produsul intern brut al Rusiei a crescut cu 75%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0462 secunde