Kremlinul a afirmat miercuri că loveşte în Ucraina doar ţinte militare, în urma bombardamentului de marți seară asupra centrului oraşului Kramatorsk, soldat cu cel puţin zece morţi şi 61 de răniţi, informează AFP.
„Rusia nu loveşte infrastructuri civile, ea loveşte instalaţii care sunt legate, într-un mod sau altul, de infrastructuri militare", a declarat pentru jurnalişti purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.
Cel puţin zece persoane au murit şi alte 61 au fost rănite în bombardamentul, marţi, asupra unui popular restaurant din Kramatorsk, oraş important din estul Ucrainei aflat sub controlul Kievului, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene.
Trei adolescenți se numără printre morţ, iar un copil născut în 2022 printre persoanele rănite, potrivit Serviciului pentru situaţii de urgenţă. Acesta a precizat că operaţiunile de salvare continuă şi că şapte persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături.
Rachetele au lovit Ria Pizza, un restaurant situat în centrul oraşului apreciat de jurnalişti, lucrători umanitari şi soldaţi. Media ucrainene au evocat prezenţa de instructori militari străini în oraş.
Trei personalităţi columbiene, celebrul scriitor Hector Abad, politicianul Sergio Jaramillo şi jurnalista Catalina Gomez, corespondenta în Ucraina a cotidianului El Tiempo, au fost răniţi uşor, în timp ce luau masa în acest restaurant alături de scriitoarea ucraineană Victoria Amelina, potrivit unui comunicat semnat de Abad şi Jaramillo.
Amelina, romaniceră de 37 de ani, „se află într-o stare critică, fiind rănită la cap”, adaugă textul.
În urma atacurilor, apartamente, magazine, maşini, un oficiu poştal şi mai multe alte clădiri au suferit distrugeri, potrivit Parchetului ucrainean.
Potrivit poliţiei ucrainene, Rusia a tras două rachete sol-aer S-300 asupra oraşului Kramatorsk, cu 150.000 de locuitori înainte de războiul intrat deja în a 16-a lună.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat, în discursul său video nocturn, atacul „brutal” asupra civililor.
„Fiecare astfel de manifestare de teroare ne dovedește iar și iar nouă și întregii lumi că Rusia merită un singur lucru după tot ceea ce a făcut - înfrângerea și un tribunal, procese corecte și legale împotriva tuturor criminalilor și teroriștilor ruși", a subliniat Zelenski.