Reuniune G20, dedicată crizei financiare mondiale

329
1 min citire
Miniștrii de finanțe și bancherii centrali din țările bogate și din cele în dezvoltare, membre ale grupului informal
G20, se întâlnesc, sâmbătă, la Washington, în preajma reuniunilor de toamnă ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Băncii Mondiale (BM), arată AFP.
"În cursul acestui weekend va avea loc o reuniune G20", a declarat subsecretarul Trezoreriei SUA, David McCormick, după ce secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, a solicitat, la rândul său, o reuniune extraordinară a G20.
Întrunirea va avea loc sâmbătă la sediul FMI, au precizat responsabilii din Brazilia, țară ce deține în prezent președinția G20.
Oficialii grupului "vor discuta modul în care ne putem coordona pentru a reduce efectele turbulențelor din piețele mondiale și ale încetinirii economice", a declarat Paulson.
G20 reunește miniștrii de finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din șapte economii dezvoltate (Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Italia și Japonia), alături de cei din Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia, Mexic, Rusia și Turcia. Al 20-lea membru este Uniunea Europeană, reprezentat de țara ce deține mandatul de președinție.
Grupul G20 are ca obiectiv îmbunătățirea cooperării internaționale pentru asigurarea stabili-tății economice a lumii. Directorul general al FMI și președintele Băncii Mondiale participă, în mod normal, la întruniri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.033 secunde