Roma: Un român a dat foc unei Biblii în fața lui Papa Benedict

561
< 1 min citire
Roma: Un român a dat foc unei Biblii în fața lui Papa Benedict - dp1772366-1319373760.jpg
Un român care pare să aibă probleme psihice a dat foc unei Biblii în Piața "San Pietro" din Roma, în timpul unei slujbe de canonizare oficiată duminică de Papa Benedict al XVI-lea, informează La Repubblica, în ediția online, citată de Mediafax.ro.
Românul a escaladat o balustradă și a urcat într-o zonă interzisă, pe o latură a Basilicii San Pietro din Roma. Oamenii care asistau la o slujbă de canonizare a trei noi sfinți oficiată de Papa Benedict au văzut cum românul a dat foc unui exemplar al Bibliei.
Un cardinal a încercat să îl oprească pe român să escaladeze balustrada și să incendieze Sfânta Scriptură, dar nu a reușit. Românul a fost imobilizat și îndepărtat de autorități după aproape 30 de minute de la producerea incidentului.
Autoritățile de la Vatican anchetează incidentul, dar se pare că românul este un dezechilibrat psihic care a recurs la gesturi similare în trecut.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0488 secunde