Singurele state membre UE ai căror cetățeni vor avea în continuare nevoie de vize pentru Statele Unite sunt Bulgaria, Polonia și România, a declarat ministrul bulgar de externe, Ivailo Kalfin, citat de agenția Focus News.
Ministrul a sugerat astfel că Malta, Cipru și Grecia ar urma să fie incluse în programul Visa Waiver, ce permite cetățenilor țărilor membre să călătorească în Statele Unite fără a avea nevoie de vize.
Potrivit legislației SUA, o țară poate fi scutită de obligativitatea vizelor de călătorie, dacă au fost respinși mai puțin de 10% dintre cetățenii respectivei țări care au solicitat o viză pentru Statele Unite. În afara acestui criteriu esențial, admiterea în Visa Waiver ține și de îndeplinirea anumitor criterii tehnice, precum implementarea pașaportului electronic, schimbul de informații cu privire la persoanele suspecte de activități teroriste, raportarea pașapoartelor furate/pierdute și implementarea programului Air Marshals pe cursele aeriene directe cu SUA.
SUA au anunțat în luna octombrie că din 2009 Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Coreea de Sud nu vor mai avea nevoie de vize. Însă aceste state nu numai că au încheiat bilateral aranjamente de securitate cu Washingtonul, dar au și o rată de respingere a vizelor mai mică de 10%. Malta, Cipru, Grecia, Polonia, Bulgaria și România sunt cele șase state din UE pentru care SUA mențin obligativitatea vizelor în prezent.