Unsprezece persoane, printre care șapte copii, membre ale familiei unui jurnalist irakian care locuiește în străinătate au fost asasinate duminică, la Bagdad, a anunțat, ieri, respectivul jurnalist, Dia al-Kawwaz, relatează AFP.
"Duminică dimineață, patru bărbați înarmați au atacat locuința din Bagdad", a spus jurnalistul, de la Amman. "Toți locatarii au fost uciși: două dintre surorile mele, soții lor și cei șapte copii, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani", a explicat el, printre lacrimi.
Jurnalistul este redactorul-șef al Shabeqat Akhbar al-Iraq, un site de informații consacrat actualității politice din Irak.
"Persoane înarmate neidentificate au venit cu mai multe mașini în cartierul al-Sahhab și au atacat locuința colegului nostru Dia al-Kawwaz", potrivit site-ului. "Potrivit martorilor oculari, agresorii au intrat în casă și au deschis focul", potrivit acestuia.
Site-ul prezintă o fotografie cu patru dintre victimele adulte.
Potrivit site-ului, agresorii au reușit să fugă. "Polițiștii de la un baraj de securitate din zonă nu au reacționat", potrivit sursei.