Rusia anunță că a făcut "propuneri concrete" pentru un armistițiu în Siria și așteaptă răspunsul SUA

76
< 1 min citire
Rusia anunță că a făcut
Rusia a venit cu "propuneri concrete" pentru un armistițiu în Siria și așteaptă acum un răspuns din partea Washingtonului, a declarat, joi, ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, la începutul întrevederii cu omologul său american, John Kerry, informează Agerpres.
"Am făcut propuneri cu privire la un armistițiu, propuneri absolut concrete", a declarat Serghei Lavrov, la începutul întrevederii bilaterale de la Munchen, înaintea reuniunii Grupului Internațional de Susținere a Siriei (ISSG), din care fac parte 17 țări și trei organizații multilaterale.
"Așteptăm răspunsul american înainte de a-l aduce la cunoștința ISSG", a adăugat șeful diplomației ruse.
La rândul său, Kerry a subliniat că discuțiile vor viza "toate aspectele conflictului din Siria", în condițiile în care americanii au criticat vehement bombardamentele ruse în susținerea forțelor guvernamentale, împotriva rebelilor în regiunea Alep (nord).
"Desigur, la un moment dat, vrem să avansăm pe marginea problemelor ce țin de accesul umanitar și de încetarea focului", a mai spus John Kerry.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.046 secunde