Rusia și Ucraina nu au reușit, luni, să ajungă la un acord privind frontiera lor maritimă din strâmtoarea Kerci, care a rămas nedemarcată de la destrămarea Uniunii Sovietice, relatează RIA Novosti citată de Mediafax.
Acordul pe această temă este crucial pentru eventuala eliminare a vizelor de intrare în UE pentru ucraineni.
"De această dată am eșuat în ajungerea unui acord pe această temă deoarece nu am avut prea mult timp. Dar vom continua să lucrăm asupra acestui subiect și cred că vom ajunge la o decizie în viitorul apropiat", a declarat președintele ucrainean Viktor Ianukovici după ce a discutat cu omologul său rus, Dmitri Medvedev.
Cele două state vor înființa o comisie specială care să se ocupe de această problemă.
Frontiera maritimă ruso-ucraineană din strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Azov de Marea Neagră, a fost multă vreme un motiv de dispută între cele două țări.
În vara lui 2003, o dispută aprinsă a izbucnit între Rusia și Ucraina cu privire la insula Tuzla din strâmtoarea Kerci, generată de intenția Rusiei de a construi un baraj pe insulă. Kievul a acuzat Moscova că îi încalcă teritoriul.
Ucraina a stabilit unilateral frontiera maritimă cu Rusia în anii ’90, afirmând că s-a bazat pe granița administrativă din perioada sovietică. Rusia a negat în mod repetat existența unor frontiere administrative sovietice.
Rusia a rămas devotată unui acord privind folosirea comună a Mării Azov și a strâmtorii Kerci, sem-nat în 2003 de președintele rus din perioada respectivă, Vladimir Putin, și omologul său ucrainean, Leonid Kucima. Potrivit acordului, marea și strâmtoarea rămân apele teritoria-le atât ale Rusiei, cât și ale Ucrainei.
Președintele rus, Dmitri Medvedev, s-a întâlnit cu Ianukovici luni în timpul unei vizite oficiale de două zile în capitala fostei republici sovietice. Vizita este una dintre numeroasele întâlniri între cei doi lideri care marchează încercarea de redresare a relațiilor ruso-ucrainene.