S-a furat o uliță

808
3 min citire
Irina și Aurelian Iosif au moștenit un teren situat pe strada Moților, nr. 58 în cartierul constănțean Palas. Din păcate, calea de acces spre terenul lor a fost ocupată în urmă cu jumătate de secol de către vecini și așa a rămas până în ziua de azi.
"Aici era o uliță, care ducea către casele oamenilor, însă toți de pe aici au ocupat terenurile statului", ne spune Natalia Cozmîncă, mama Irinei Iosif. Și așa a rămas.
Oamenii s-au dus la instanță ca să-și ceară drepturile, dar au cerut și ajutorul Primăriei Constanța, din moment ce terenul ocupat este în proprietatea statului.
Prin sentința civilă nr. 4667/ 2007, Judecătoria Constanța consideră: "Cererea având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere (…) ieste neîntemeiată. În acest sens trebuie precizat că, potrivit raportului de expertiză tehnică, expertul a concluzionat că întregul lot indiviz în litigiu prezintă caracteristicile unui «loc înfundat» pentru care accesul la calea publică poate fi realizat prin intermediul unui culoar de acces aparținând primăriei". Totodată, instanța le spune că servitutea de trecere poate fi obținută doar printr-o acțiune separată formulată în contradictoriu cu proprietarul fondului aservit, în speță unitatea administrativ teritorială.
Dar să vedem ce zice primăria: "Referitor la adresa dumneavoastră (…) vă comunicăm că soluția a fost dată prin sentința civilă", fără să se intereseze de ce terenul la care se face referire este ocupat de jumătate de secol.
Oamenii revin cu o nouă cerere, la care însă nu au mai primit niciun răspuns. Căutând pe site-ul Primăriei Constanța, unde a ajuns cererea cu nr. 125635 din data de 21.08.2008, aflăm că răspunsul trebuia expediat de peste 40 de zile. Îi contactăm telefonic pe reprezentanții primăriei și le aducem la cunoștință faptul că sunt obligați să răspundă la solicitările cetățenilor. "Probabil terenul a fost cumpărat!" - își dau cu presupusul angajații primăriei. Le-am spus că situația este cu totul alta, că terenul este ocupat legal de peste 50 de ani. Doar după ce i-am sesizat, cererea a fost transferată către corpul de control al primăriei. Nici până ieri, 26 octombrie, nu fusese expediat vreun răspuns.
Într-adevăr, drumul spre terenul moștenit de Irina și Aurelian Iosif este barat de o poartă mare, de fier, încuiată cu un lacăt. Ca o măsură de securitate suplimentară, din curte se aude lătratul unui câine. Batem la poartă. Din spatele curții apare o bătrână. Ne spune că o cheamă Vasilica Nedelcu. O întrebăm cum se poate ajunge la terenul din fundul curții. "Da poftiți!", ne îndeamnă bătrâna. După ce descuie poarta și leagă câinele, putem și noi, dar și proprietarii, să ajungem pe terenul respectiv.
Femeia ne spune că terenul a fost îngrădit de peste 50 de ani, că era un teren plin cu gunoaie și că i "l-a dat Sfatul!". Niciodată, nimeni de la primărie nu s-a interesat de teren. Oamenii s-au folosit de el ca niște adevărați proprietari. L-au îngrădit, apoi au pus o poartă mare la intrare. Pe terenul primăriei este parcată, în prezent, o Dacie papuc.
Bătrâna ne-a spus că nu este singurul teren al primăriei de pe strada Moților care a fost ocupat și oamenii au rămas cu el. "Și vecinii au făcut la fel", spune Vasilica Nedelcu.
Vrea ca situația să se rezolve fără ceartă. Este dispusă să ne arate și terenul pe care sunt proprietari acum Irina și Aurelian Iosif, dar și cum pot ei ajunge la terenul pe care-l au: printr-o nouă poartă. "Veniți săptămâna viitoare, când sunt și copiii acasă!", mai spune ea.
Terenul, în suprafață de 146 metri pătrați, este delimitat de vrejurile de fasole plantate în grădină, de magaziile din spatele curții și de un trotuar. Descoperim și câteva maghernițe de-ale vecinilor construite pe proprietatea celor doi.
Singura soluție ar fi o a doua poartă de acces, alături de prima. Asta dacă primăria nu va decide, după 50 de ani, să-și ia terenul pe care l-a abandonat jumătate de secol.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde