Sarkozy ar fi eliminat chiar din primul tur al alegerilor

392
< 1 min citire
Sarkozy ar fi eliminat chiar din primul tur al alegerilor - e50d0ffe1ed77576a6b7be6a7eb52498.jpg
Președintele francez, Nicolas Sarkozy, ar fi eliminat încă din primul tur al alegerilor prezidențiale, fiind devansat de liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și de socialistul Dominique Strauss-Khan, potrivit unui nou sondaj difuzat de site-ul cotidianului Le Parisien.
Acest sondaj realizat de Harris Interactive confirmă precedenta anchetă, publicată de cotidianul Le Parisien duminică și care o creditează drept câștigătoare din primul tur al alegerilor prezidențiale pe președinta Frontului Național (FN).
De această dată, în cazul unei candidaturi a socialistului Dominique Strauss-Kahn, candidat nedeclarat și director general al Fondului Monetar Internațional (FMI), președintele Nicolas Sarkozy, aflat la cel mai scăzut nivel de popularitate din 2007, ar fi eliminat din primul tur.
Niciodată un candidat al Frontului Național, înaintea lui Marine Le Pen, nu s-a calificat în turul al doilea în sondajele de opinie. Nici tatăl acesteia, Jean-Marie Le Pen, pe care l-a înlocuit la conducerea FN în ianuarie, nu era creditat în sondajele de opinie cu intrarea în turul al doilea, deși a reușit acest lucru la alegerile din 2002.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde