Șeful statului francez Nicolas Sarkozy i-a propus ieri președintelui Traian Băsescu ajutorul Franței pentru proiectul celei de-a doua centrale nucleare, a anunțat Palatul Elysée, într-un comunicat citat de AFP.
În cadrul unui dejun de lucru, șeful statului francez i-a promis omologului său român "cooperarea Franței, experiența sa și cea a companiilor sale" pentru construirea noii centrale, pe care Bucureștiul vrea să o finalizeze în jurul anului 2020.
România dispune în prezent de o centrală nucleară la Cernavodă, ale cărei două reactoare acoperă în jur de 17% din nevoile energetice ale țării. Două noi reactoare ar trebui să intre în funcțiune în jurul anului 2014-2015.
Mai multe mari grupuri energetice europene și-au anunțat deja interesul pentru construirea unei a doua centrale, care ar trebui să aibă două sau trei reactoare cu o capacitate totală de 3.000 MW. Printre aceste grupuri figurează GDF Suez din Franța, Enel din Italia și E.On din Germania.
Băsescu a confirmat, în cadrul întrevederii cu Sarkozy, că România va alege o "tehnologie europeană" pentru acest proiect, potrivit comunicatului Palatului Elysée. Franța și România au semnat în februarie 2008, cu ocazia unei vizite a președintelui francez, un "parteneriat strategic", reamintește AFP.
Președintele Băsescu a început ieri o vizită de două zile în Franța. Șeful statului a fost primit la Elysée cu onoruri militare ale Gărzii Republicane, dar fără covor roșu, chiar dacă acest "detaliu" de protocol a fost menționat în programul oficial al vizitei. Băsescu a fost așteptat de Nicolas Sarkozy, care l-a primit zâmbind, cei doi oficiali intrând împreună la dejunul de lucru oferit de președintele Franței.