Șase femei însărcinate, diagnosticate cu virusul Zika în Mexic

117
< 1 min citire
Șase femei însărcinate, diagnosticate  cu virusul Zika în Mexic - zika-1455720783.jpg
Guvernul mexican a confirmat că șase femei însărcinate au fost diagnosticate cu virusul Zika, bilanțul cazurilor din țară ajungând la 80 de persoane infectate, informează agenția de presă Reuters.
Ar fi primele cazuri de infectare cu virusul Zika în rândul femeilor însărcinate, înregistrate în Mexic.
Mai mult de jumătate din cazurile de infectare cu virusul Zika au fost înregistrate în statul Chiapas, din sudul țării, unde nivelul de sărăcie este ridicat.
Printre acestea, se află și patru dintre cele șase femei însărcinate diagnosticate cu virusul Zika, se precizează într-un raport al Ministerului Sănătății din Mexic, publicat luni seară.
O altă femei însărcinată infectată este din statul Oaxaca, din sud-vestul țării, iar cealaltă din Veracruz, din estul Mexicului.
Virusul Zika a fost depistat în peste 30 de țări și se răspândește rapid în special în America Centrală și cea de Sud. Virusul ar fi responsabil de unele malformații cu care se nasc copiii precum microencefalia. Brazilia, cea mai afectată țară de acest virus care se transmite prin înțepătura țânțarilor Aedes, investighează posibila legătură dintre Zika și cele 4.300 de cazuri posibile de microencefalie în țară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0368 secunde