Șase persoane au murit în atentatul de la Consulatul American din Istanbul

277
1 min citire
Trei polițiști și trei atacatori au fost uciși în atacul armat comis ieri dimineață din apropierea consulatului american de la Istanbul, a anunțat guvernatorul orașului, Muammer Guler, citat de Reuters.
Guvernatorul orașului, Muammer Guler, și șeful poliției metropolitane, Celalettin Cerrah, sosiseră mai devreme la fața locului, fără a face declarații. Perimetrul a fost înconjurat de poliție, potrivit presei. Un elicopter al poliției survolează zona.
Incidentul, care a durat mai puțin de zece minute, s-a declanșat în jurul orei locale 11.00 (11.00, ora României), în fața misiunii americane, extrem de bine păzită. Clădirea, un complex amplu inaugurat în 2003, este situată în cartierul Istinye, pe malul european al Istanbulului, cea mai mare metropolă din Turcia, potrivit CNN-Turk și NTV.
Potrivit martorilor citați de televiziuni, persoane aflate într-o mașină albă au deschis focul asupra polițiștilor în apropierea unui post de poliție de lângă misiunea americană, iar poliția a ripostat.
Agenția de presă semioficială Anatolia informează că poliția caută cel puțin doi dintre agresori, care ar fi reușit să scape.
Atacul comis ieri la consulatul american din Istanbul, soldat cu șase morți, a fost "în mod evident un act terorist", a declarat ambasadorul american în Turcia, Ross Wilson, relatează AFP.
"Prin definiție, un act armat împotriva unei reprezentanțe diplomatice este un act terorist", a subliniat el.
Wilson a spus că Statele Unite le-au cerut autorităților turce să intensifice măsurile de securitate de la misiunea americană din Ankara. "Acest act nedemn nu va afecta cooperarea dintre Turcia și Statele Unite", două țări aliate în cadrul NATO, a adăugat ambasadorul.
Ambasadorul s-a declarat "consternat" de moartea celor trei polițiști, dar a spus că este recunoscător poliției turce și a vorbit despre strânsa cooperare cu aceasta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0308 secunde