Uniunea Europeană a promis Armeniei un sprijin economic suplimentar de 18 milioane de euro și a anunțat liberalizarea unor reguli de export pentru bunurile sale, în contextul în care Bruxelles-ul încearcă să susțină această țară din Caucazul de Sud, țintă a presiunilor comerciale venite din partea Rusiei, informează agenția Reuters.
Moscova a impus restricții comerciale extinse Armeniei
Moscova a impus restricții comerciale extinse Armeniei înaintea alegerilor parlamentare din iunie, când partidul aflat la putere, Contractul Civil, a obținut 49,8% din voturi. Rusia a acuzat Occidentul de interferență în alegeri și s-a alăturat opoziției armene în a denunța încălcări în procesul electoral.
Exporturile Armeniei, afectate de restricțiile Rusiei
Restricțiile impuse de Moscova, pe măsură ce Armenia a urmărit să își consolideze relațiile cu Occidentul și să adere la UE, i-au afectat Erevanului în mod serios exporturile în cazul multor produse, precum florile, peștele, produsele proaspete și cele alcoolice. Armenia este membră a unei uniuni economice condusă de Moscova, iar Rusia a reprezentat aproximativ 35% din comerțul exterior al Armeniei anul trecut, comparativ cu 11% pentru UE, conform statisticilor guvernamentale.
Ursula von der Leyen, mesaj de sprijin pentru Nikol Pașinian
Aflată în vizită în capitala Erevan, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a transmis prim-ministrului Nikol Pașinian că UE își va crește sprijinul și va ajuta la aducerea mai rapidă a bunurilor armene pe piețele europene.
„Știu că Armenia se confruntă în continuare cu presiuni economice semnificative din partea Rusiei. Dar fiți siguri: atunci când presiunea asupra partenerilor noștri crește, UE intervine... Puteți conta pe noi, a spus Ursula von der Leyen.