Rusia nu vede niciun interes din partea Ucrainei şi a ţărilor europene aliate ale acesteia să negocieze un acord de pace echitabil, a afirmat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-o intervenţie la Adunarea Generală a ONU, şi a avertizat că orice atac asupra Rusiei va declanşa un răspuns ferm din partea acesteia, informează agenţia AFP.
„Până în prezent, nici Kievul şi nici susţinătorii săi europeni nu par să înţeleagă urgenţa situaţiei şi nu sunt dispuşi să negocieze un acord de pace echitabil", a estimat Serghei Lavrov. „Europa este obsedată de obiectivul utopic de a provoca Rusiei o înfrângere strategică", a remarcat şeful diplomaţiei ruse, insistând că ţara sa urmăreşte soluţionarea cauzelor profunde ale conflictului din Ucraina şi să-şi asigure propria securitate.
„Securitatea Rusiei şi interesele sale vitale trebuie garantate în mod sigur. Drepturile ruşilor şi ale rusofonilor din teritoriile rămase sub controlul regimului de la Kiev trebuie restabilite", a explicat Lavrov.
El a deplâns faptul că NATO a ignorat preocupările Rusiei şi a continuat să se extindă spre graniţele acestei ţări, un proces care nu a fost oprit, „în pofida promisiunilor făcute liderilor sovietici de a nu avansa nicio fărâmă de teritoriu spre est".
Mai mult, a adăugat ministrul rus, „ameninţările cu folosirea forţei împotriva Rusiei sunt tot mai frecvente", prin invocarea unor acuzaţii că Rusia ar plănui atacuri împotriva unor ţări membre NATO sau UE.
„Rusia nu a avut niciodată şi nu are astfel de intenţii. Dar orice agresiune împotriva ţării mele va declanşa un răspuns ferm. Nu ar trebui să existe nicio îndoială în această privinţă", a avertizat Lavrov.