Un senator și mai mulți preoți ar fi implicați în dosarul de prostituție cu băieți în care apare și directorul OTV Doru Iuga. Totul reiese din declarațiile unuia dintre tinerii cărora proxeneții le intermediau relații sexuale contracost. Potrivit acestuia, intermediarii primeau de la cel mai bogat dintre clienții rețelei, germanul Klaus Zender, o mie de euro pentru fiecare copil adus.
Doi dintre cei mai activi proxeneți ai rețelei sunt Andrei Staicovici, zis Adi BMW și Costel Țurcan, zis Scooby. Ultimul racolează direct de pe stradă băieți, în special minori, pentru a-i plasa, prin intermediul lui Adi BMW clienților de condiție bună. Unii dintre băieți se vând pentru sume infime, mâncare sau obiecte.
Un senator care plătește bine și obișnuiește să caute partener pe site-urile de profil, dar și câțiva preoți apar în dosar. Aceștia din urmă au propriul lor intermediar zis Florin Preoteasa.
"Prin intermediul lui Adi BMW l-am cunoscut pe Florin Preoteasa, care la rândul lui mi-a prezentat un preot de la Patriarhie (...). L-am cunoscut în urmă cu aproximativ doi ani și am întreținut raporturi sexuale cu acesta de aproximativ șase - șapte ori", le-a povestit anchetatorilor un băiat de 16 ani.
Un alt preot a fost înregistrat în timp ce negocia prețul.
"Preot : Eee! Și... mie mi-a zis c-a vorbit cu voi că cereți prea mult... două milioane e prea mult
Ștefan: A zis că-i mult două milioane?
Preot: Da! Da, da... nu ți-am zis și ție și prima dată? Să lăsați și voi mai ieftin, măi!
Ștefan: Păi dacă i se pare doi inși două milioane mult?!!
Preot: Aaa, amândoi? Nu știu, poate... (n.n. se aude soneria unui telefon)
Ștefan: Hai că, uite, mă sună pe ăstălalt niște părinți! Mai vorbim, da?
Hai...hai că... te-am pupat!"
Ancheta a pornit de la declarațiile a doi adolescenți care l-au reclamat, anul trecut, la poliție, pe un italian fiindcă nu le-a plătit serviciile.
Ei au povestit anchetatorilor despre rețeaua care-i racolase. Informațiile au ajuns și la procurorii care anchetează, din 2004, moartea unui băiat pe câmp la Ciolpani. Copilul avea 11 ani, iar medicii legiști au stabilit că fusese abuzat sexual. Pe baza informaților strânse în ultimul an, criminaliștii au făcut adevărate hărți relaționale și au declanșat ancheta care astăzi conduce la ipoteza că zeci de copiii, fie instituționalizați, fie din familii dezorganizate, sunt folosiți de clientela cu înclinații homosexuale din Capitală.