Sezonul de îmbăiere se deschide fără salvamari

403
3 min citire
Cei care fac baie în apa mării își riscă viața, întrucât salvamarii lipsesc de pe plaje. Cu toate că sezonul estival a început la 19 aprilie, cel de îmbăiere se deschide, oficial, la 1 iunie. Siguranța turiștilor pe plajă stă în mâinile Ministerului Turismului, care trebuie să aloce fonduri pentru ca salvamarii să fie la posturi.
În fiecare an, sezonul de îm-băiere se deschide fără ca serviciul de salvamar să fie pus la punct. "Pentru sezonul estival de acum, Ministerul Turismului a acordat, printr-o hotărâre de Guvern, suma de 9.000.000 lei pentru amenajarea a 17 centre medicale de prevenție pe plajă și 145 de foișoare pentru salvamari, bani exclusiv pentru investiții", a declarat Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța. El a precizat că, atâta timp cât nu vor fi alocați bani, nu vor putea fi organizate licitații și plajele nu vor avea salvamari.
Salvamarii, în șomaj tehnic
Securitatea turiștilor este asigurată pe hârtie, prin pro-iectul de investiții în turism "Amenajarea unor centre de prevenție, tratament medical primar și a punctelor de sal-vamar în zona litorală a județului Constanța", de la Vama Veche și până în Năvodari. Pe plaje situația este alta. Foișoarele sunt goale, ruginite sau lipsesc cu desăvârșire, reprezentantul administrației județene expli-când:"Suntem în discuții și așteptăm o nouă hotărâre de Guvern, prin care să ne fie alocați bani".
CJC a făcut un studiu pentru a stabili de câți bani ar avea nevoie pentru tot sezonul estival, suma ridicându-se la 27.000.000 lei, după cum ne-a spus Cristinel Dragomir, vice-președintele CJC.
Nicușor Constantinescu a completat că, după ce vor fi puse la punct foișoarele pentru salvamari, vor apărea probleme legate de cine va asigura centrele de salvare, CJC contactând în acest sens Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România.
Lipsa fondurilor ține salva-marii în șomaj tehnic, nu se știe până când.
Jupiter și Olimp
au nevoie urgentă
de salvamari
Sudul litoralului se pregătește pentru turiști, după cum ne-a spus George Lipoveanu, reprezentantul societății Callatis Club Nautic, care a asigurat salvarea pe plaje până la câștigarea licitației cu cântec de anul trecut. Atunci, primăria Mangalia a dat câștig de cauză unei firme care a venit cu o ofertă dublă față de restul participanților la licitație, în condțiile în care prețul cel mai mic trebuia să fie hotărâtor. Vasile Drăgan a fost cel care a câștigat licitația, un apropiat al primarului Mangaliei, Claudiu Tusac. "În mod normal, după 1 iunie ar trebui să avem salvamari pe plajă. Din câte am văzut eu pe site-ul primăriei Mangalia nu s-a făcut nicio licitație, dar chiar și cu ea nu cred că vom mai pune salvatori pe plajă. Cred că tot firma lui Tusac va face serviciul", a afirmat George Lipoveanu. Primarul Man-galiei nu a răspuns la telefonul mobil și nu a putut fi găsit nici la sediul primăriei în cursul zilei de ieri.
Reprezentantul societății Callatis Club Nautic a precizat că sudul lito-ralului ar avea nevoie de 60 de sal-vamari, câte 5 pentru fiecare foișor, însă, în lipsa lor, îi sfătuiește pe turiști să evite stațiunile Jupiter și Olimp, zonele cele mai periculoase.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde