O tânără, de 32 de ani din Mangalia, a fost găsită moartă, luni seara, în locuința unde stătea cu chirie, chiar de copilul său, în vârstă de opt ani, care se întorsese de la școală.
Speriat, băiețelul a anunțat o vecină care a telefonat la Poliție.
"Era speriat, tremura tot și spunea încontinuu: «Tati a omorât-o pe mami! Mami are ceva în gură, este legată la gât și îi curge sânge». Probabil, auzise ceva, în urmă cu câteva zile, când Gigel a amenințat-o că o omoară dacă divorțează, de și-a închipuit imediat că tatăl lui ar fi putut face așa ceva", spune Floarea Stan, vecina care a anunțat polițiștii după ce copilul a găsit cadavrul.
Medicii legiști spun că Vasilica Boală, de 32 de ani, a fost bătută cu bestialitate după care a fost strangulată. Mai mult, pentru ca vecinii să nu audă țipetele femeii, criminalul i-a pus un căluș în gură.
După ce a ucis-o, Gigel Boală, de 42 de ani, a dispărut de la domiciliu. La nici 24 de ore după ce și-a omorât soția, el și-a pus capăt zilelor. Corpul bărbatului a fost găsit de un cioban, atârnând de o funie, care a fost legată de un stâlp de înaltă tensiune din localitatea Saraiu.
Polițiștii nu au niciun dubiu și spun că el este autorul crimei, pentru că o mai amenințase pe femeie că o omoară și în urmă cu două zile.
Atunci, Vasilica Boală a depus plângere la Poliție, și oamenii legii i-au dat un avertisment.
Vasilica Boală avea 32 de ani și era din Tulcea, însă se mutase de mai mult timp la Mangalia. Stătea cu chirie într-o căsuță sărăcăcioasă împreună cu băiețelul de șapte ani și soțul său. Vecinii spun că de când bărbatul s-a întors acasă din Cipru, viața femeii s-a transformat într-un calvar. Certurile nu mai conteneau, iar ea a adus în discuție divorțul. Cum soția nu vroia să lase copilul în grija bărbatului, acesta și-a ieșit din minți.
În urmă cu câteva zile, bărbatul a luat copilul și nu s-a mai întors cu el acasă, așa că femeia s-a dus la poliție.
Oamenii legii i-au dat de urmă soțului, iar copilul s-a întors la ea. Cu toate acestea, de la răzbunare și gelozie până la crimă nu a fost decât un pas. În cursul zilei de luni, criminalul a profitat de faptul că băiețelul era la școală, s-a dus peste soția sa, i-a pus un căluș în gură pentru a nu se auzi țipete, iar apoi a
ucis-o, după care a fugit.