Slovacia opreşte ajutorul militar pentru Ucraina

187
< 1 min citire
Slovacia opreşte ajutorul militar pentru Ucraina - 1-1696572744.jpg
Preşedinta liberală a Slovaciei, Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, a sistat furnizarea de noi arme către Kiev, după ce câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate sâmbătă, social-democratul Robert Fico, şi potenţialii parteneri ai acestuia într-o viitoare coaliţie de guvernare au respins continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, relatează agenţia EFE.
Toate partidele politice care astăzi negociază formarea guvernului ca urmare a mandatului prezidenţial sunt categoric împotriva acestor ajutoare", a transmis preşedinta Zuzana Caputova prin intermediul purtătorului său de cuvânt, care a ţinut să precizeze că ea nu şi-a schimbat opinia proprie asupra necesităţii susţinerii militare a Ucrainei.
Însă, a continuat purtătorul de cuvânt, „să decidem în această situaţie asupra trimiterii de material militar nu ar fi un precedent bun în timpul schimbării de putere politică după nişte alegeri". Totuşi, Zuzana Caputova a semnalat că este dispusă să continue sprijinul militar pentru Ucraina dacă viitorul guvern slovac va fi de acord.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0638 secunde