Sora lui Kim Jong Un neagă exporturile de arme către Rusia

188
1 min citire
Sora lui Kim Jong Un neagă exporturile de arme către Rusia - 1-1715934860.jpg
Puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a negat orice livrare de arme a Phenianului către Moscova, spunând că aceste acuzaţii sunt absurde, potrivit presei de stat, citată de agenţia AFP.
Coreea de Sud şi Statele Unite au acuzat în mod repetat Coreea de Nord că furnizează arme Rusiei, în contextul în care ultimele două ţări sunt supuse sancţiunilor internaţionale: Rusia pentru invazia sa în Ucraina şi Coreea de Nord pentru programul său nuclear.
Experţii au avertizat, de asemenea, că Nordul ar putea intensifica testarea şi producţia de artilerie şi rachete de croazieră ce ar putea deschide calea pentru livrările către Rusia.
Kim Yo Jong a declarat că Phenianul nu are „nicio intenţie de a-şi exporta capacităţile tehnice militare în nicio ţară", conform unui comunicat publicat de agenţia oficiale de ştiri KCNA. Ea a acuzat, de asemenea, Seulul şi Washingtonul că „induc în eroare opinia publică printr-un un zvon fals că armele produse de noi sunt destinate exportului în Rusia". „Cel mai urgent pentru noi nu este să facem publicitate sau să exportăm ceva, ci să îmbunătăţim pregătirile de război şi capacitatea de descurajare a armatei noastre în ceea ce priveşte calitatea şi cantitatea", a adăugat Kim Yo Jong.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0432 secunde