Confruntarea armată din aceste zile dintre Israel și Hamas, cea mai gravă din 2009, a costat viața a 17 palestinieni din Fâșia Gaza. Aceste confruntări au început joi și ele continuau sâmbătă, cu noi lansări de proiectile palestiniene și raiduri aeriene israeliene, potrivit Realitatea.net.
Guvernul Hamas, la putere în Fâșia Gaza, a decretat sâmbătă 'stare de urgență' pentru serviciile de securitate, chemate să lucreze 24 de ore din 24, în contextul confruntărilor cu armata israeliană, a indicat un purtător de cuvânt, citat de Agerpres
'Ministerul de Interne a decretat stare de urgență. Toate forțele de securitate trebuie să lucreze 24 de ore din 24, ca și serviciile de apărare civilă și serviciile medicale, pentru a proteja și salva locuitorii de ocupantul sionist', a declarat Ihab al-Ghoussein, purtător de cuvânt al ministerului menționat.
Confruntarea armată din aceste zile dintre Israel și Hamas, cea mai gravă din 2009, a costat viața a 17 palestinieni din Fâșia Gaza. Aceste confruntări au început joi și ele continuau sâmbătă, cu noi lansări de proiectile palestiniene și raiduri aeriene israeliene.
Grupările palestiniene (din Gaza) s-au angajat să respecte armistițiul și să facă să înceteze tirurile de rachetă, dar agresorul sionist a făcut să eșueze totul, atacând și ucigând civili, femei, copii și persoane în vârstă', a adăugat Ihab al-Ghoussein. El a acuzat armata israeliană de a fi tras asupra echipelor de salvare și a ambulanțelor 'obuze cu fosfor a căror utilizare este interzisă de dreptul internațional.