Statele Unite avertizează Iranul împotriva livrării de rachete balistice către Rusia

150
< 1 min citire
Statele Unite avertizează Iranul împotriva livrării de rachete balistice către Rusia - 1-1723534003.jpg
Statele Unite au avertizat Iranul că ar trebui să se aştepte la consecinţe semnificative dacă decide să furnizeze Rusiei sute de rachete balistice, relatează agenţia AFP.
Suntem pregătiţi să oferim un răspuns rapid şi puternic dacă Iranul s-ar implica în transferul de rachete balistice, ceea ce credem că ar constitui o escaladare gravă a sprijinului Iranului pentru războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei", a declarat Vedant Patel, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Zeci de militari ruşi sunt instruiţi în Iran pentru a utiliza sistemul de rachete balistice cu rază scurtă de acţiune Fath-360, au declarat surse europene de informaţii, care consideră iminentă livrarea a sute de rachete de acest tip către Rusia pentru a le folosi în războiul din Ucraina.
Conform acestor surse, reprezentanţii Ministerului rus al Apărării au semnat un contract, pe 13 decembrie, la Teheran, atât pentru achiziţia de rachete Fath-360. cât şi pentru un alt sistem de rachete balistice produs de Iran, sistemul Ababil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0813 secunde