Statele Unite, deschise la propunerile arabe pentru Fâşia Gaza

109
< 1 min citire
Statele Unite, deschise la propunerile arabe pentru Fâşia Gaza - 1-1739521219.jpg
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat că Statele Unite sunt receptive la propunerile din partea ţărilor arabe cu privire la Fâşia Gaza, după planul lui Donald Trump, larg denunţat în întreaga lume, de a muta întreaga populaţie a teritoriului palestinian devastat, informează agenţia AFP.
Secretarul de stat, care urmează să înceapă un turneu în Orientul Mijlociu, a spus că speră să discute despre aceste idei în cursul vizitelor sale în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Israel, după schimburi de puncte de vedere cu lideri din Egipt şi Iordania la Washington.
Deocamdată, singurul plan - dar nu le place - este cel al lui Trump. Deci, dacă au unul mai bun, acum este momentul să îl prezinte", a spus secretarul de stat.
Trump a avertizat Egiptul şi Iordania cu privire la repercusiuni dacă aceşti doi parteneri apropiaţi ai Statelor Unite nu acceptă să îi primească pe cei peste două milioane de locuitori din Fâşia Gaza, teritoriu devastat de aproape 16 luni de bombardamente israeliene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0393 secunde