Statele zonei euro au aprobat încă o tranșă pentru Grecia

94
1
1 min citire
Statele zonei euro au aprobat încă o tranșă pentru Grecia - grecia-1374850581.jpg
Statele zonei euro au aprobat, astăzi, eliberarea unei tranșe de 2,5 miliarde de euro pentru Grecia, sumă care ar trebui să acopere necesarul de cheltuieli al guvernului elen până după alegerile parlamentare din Germania, programate în septembrie, transmite Mediafax.ro.
Reprezentanții guvernelor din zona euro au avizat tranșa într-o videoconferință, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Bloomberg. Grecia a adoptat joi un ultim set de măsuri necesar pentru îndeplini condițiile puse de creditorii internaționali.
O comisie a parlamentului german votează luni în privința contribuției Berlinului pentru Grecia.
De asemenea, Atena urmează să primească alte 1,5 miliarde de euro, sumă provenind din profiturile obținute de băncile centrale din zona euro prin programul Băncii Centrale Europene de achiziție de obligațiuni ale statului elen. Grecia va primi banii după finalizarea procedurilor naționale de aprobare.
Statul elen așteaptă 1,8 miliarde de euro și de la FMI. Conducerea Fondului se întrunește luni pentru a discuta contribuția.
Grecia a fost susținută de statele din zona euro și FMI cu două pachete de împrumuturi totalizând peste 200 de miliarde de euro începând din 2010, după ce îndatorarea ridicată a țării a făcut imposibilă rostogolirea datoriilor pe piața fianciară. Împrumuturile au fost condiționate de măsuri dure de austeritate, precum concedieri, reduceri de salarii și creșteri de taxe.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 19 Iulie 2013
Stire din Economie : Euro intră la apă
Joi, 18 Iulie 2013
Stire din Economie : Euro s-a depreciat
Miercuri, 17 Iulie 2013
Stire din Economie : Euro se simte și mai bine astăzi
Marţi, 16 Iulie 2013
Stire din Economie : Moneda EURO s-a apreciat
Luni, 15 Iulie 2013
Stire din Economie : Euro rămâne la 4,42 lei
Vineri, 12 Iulie 2013
Stire din Economie : Euro bate pasul pe loc
Pagina a fost generata in 0.0415 secunde