Sucursalele Bancpost din teritoriu nu mai aprobă credite

224
2 min citire
În prezent, sucursalele Bancpost nu mai au autorizarea de a aproba credite nici de 1.000 de euro, întreg sistemul de aprobare a dosarelor de credit fiind centralizat, afirmă Theodor Karakasis, acționarul majoritar al băncii, citat de Ziarul Financiar.
"Am centralizat integral decizia de acordare a unui credit, chiar și în cazul sumelor mici. Aici era slăbiciunea noastră însă acum, pe baza sistemului de scoring, nu mai avem probleme", a declarat Karakasis.
Ponderea creditelor neperformante din bilanțul Bancpost este în creștere, însă oficialul Eurobank consideră că evoluția nu este "alarmantă", mai ales în contextul în care EFG Eurobank, grup care deține 77,56% din capitalul social al Bancpost, a obținut în primele nouă luni din 2008, la nivelul diviziei din România, un profit de 35 milioane euro, în creștere cu 133% față de perioada similară din 2007.
În plus, pentru a ajuta banca să relanseze creditarea și pentru a reduce efectele creșterii succesive a dobânzilor și a deprecierii accelerate a leului, acționarii Bancpost au aprobat luni, 26 ianuarie 2009, majorarea capitalului social cu 214 milioane lei, banca cerând suplimentar încă 181,9 milioane lei din prime de emisiune.
Capitalul social al băncii ar putea ajunge astfel la 662,26 milioane lei.
Banca va emite 535 milioane de acțiuni noi, pe care acționarii le vor putea subscrie la un preț de 0,74 lei/unitate, adică cu o primă de emisiune de 0,34 lei/acțiune.
"Majorarea totală, adică capital social plus prima de emisiune, înseamnă 395 milioane lei", a declarat președintele consiliului de administrație al băncii, Mihai Bogza, citat de NewsIn.
Capitalul social al Bancpost este în prezent de 448,25 milioane lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 0,40 lei.
"Hotărârea de majorare a capitalului va fi publicată în Monitorul Oficial, după care va fi o perioadă de preemțiune în care acționarii vor putea să își exercite dreptul de participare la majorarea de capital", a mai spus Bogza.
De asemenea, acționarii băncii au aprobat și cumularea funcției de președinte al consiliului de administrație și a celei de președinte executiv. În prezent, Mihai Bogza deține președinția consiliului de administrație și urmează să preia din 1 februarie și funcția executivă, după ce contractul actualului președinte executiv, Victoria Plăpcianu, încetează la sfârșitul acestei luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde