Mare minune!

Suntem ultimii la folosirea cardurilor

289
2 min citire
Nu că am fi fost primii la ceva, însă mai nou se pare că suntem ultimii la plata cu cardurile, potrivit unei statistici încurajatoare a Băncii Centrale Europene. Mai exact, în ultimele 12 luni, doar 9,5% din totalul transferurilor bancare au fost efectuate cu ajutorul cardurilor. Ca să mai pună niște paie pe foc, Banca Centrală Europeană a mai anunțat că bulgarii au terminat anul cu un procent de 30%.
Capii concursului sunt nordicii, adică Suedia, Finlanda sau Danemarca, unde procentul în cauză sare lejer de 50%. În țările "civilizate" din vestul Europei, procentul este de aproximativ 35%, singurii care sunt mai aproape de noi fiind ungurii (14%) și cehii (11%).
Veștile bune vin din Germania și Austria, țări în care infamul procent nu depășește 15%, făcându-ne să credem că nu suntem totuși chiar așa de subdezvoltați. Oricum, nu este nimic rău în faptul că, la nivel național, predomină transferurile bancare și debitul direct. Într-un fel, este firesc. Multă lume face de-abia acum bani în cantități industriale și simte nevoia să îi vadă, nu să îi pună pe un card și să se folosească de ei.
Totuși, Banca Centrală Europeană este, se pare, o instituție cu multe resurse, care a reușit să identifice și motivele pentru care suntem ultimii în topul plății cu cardul.
În primul rând, la noi a lipsit și încă lipsește o campanie de popularizare și educare a populației cu privire la modul de folosire a cardurilor. Mass-media
(noi) sunt un catalizator al creșterii scepticismului maselor față de carduri, prin prezentarea constantă a știrilor despre hackeri și furturi de carduri. Și Marilyn Manson ar putea să fie de vină cumva, dar nu se știe încă sigur. În al doilea rând, bancherii cei răi nu au ieșit pe piață cu oferte puternice și nici nu au pus prea multe bancomate prin oraș. Până acum cel puțin.
De asemenea, cardurile au fost mult prea scumpe pentru salariile minime
ale românilor, costurile ascunse de întreținere, dobânda și comisioanele cauzând multe decese prin ardere sau rupere în rândul cardurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0319 secunde