Sute de cai putere pe litoral

627
< 1 min citire
Stațiunea Mamaia a găzduit timp de două zile caravana "Porsche Spring Driving Days", prilej cu care actualii și viitorii clienți ai Porsche România, dar și pasionații mărcii au putut testa unele dintre cele mai celebre modele ale producătorului german.
Vedetele de sute de cai putere ale evenimentului, dar și de sute de mii de euro, au fost Cayenne Turbo, Cayenne S, 911 Carrera 4 Cabriolet, Carrera 4S Coupe și Boxter, care au reușit să ofere tuturor celor prezenți posibilitatea de a trăi senzații inedite. În plus, prezent la drive-test în calitate de invitat special, pilotul român de raliuri, Claudiu David a făcut mai multe demonstrații de virtuozitate, conducând modelele atât în condiții normale de drum cât și pe teren accidentat, reușind astfel să ridice pulsul în-soțitorilor, care s-au declarat mai mult decât încântați de experiența trăită.
Carava "Porsche Spring Driving Days" va continua și în cursul săptămânii viitoare, sesiuni asemănătoare celei din Mamaia fiind programate a avea loc în Timișoara și București. Constanța a fost cea de a treia locație aleasă de Porsche România, după ce anterior caravana a poposit în Broșov și Cluj.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0331 secunde