Tătarii din Medgidia merg în alegeri pe mâna lor

394
2 min citire
La Medgidia, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România se poate lăuda cu cea mai compactă comunitate și, în același timp, cu cea mai puternică filială. Dovadă stau numeroasele acțiuni organizate de către comunitatea tă-tară de acolo și la care iau parte, nu de puține ori, și numeroși reprezentanți ai populației majoritare. Păstrarea și promovarea tradițiilor specifice etniei tătare, dar și implicarea permanentă în viața socio-culturală a localității sunt principalele obiective ale filialei UDTTMR Medgidia.
Având în vedere că din cei aproximativ 48.000 de locuitori ai municipiului Medgidia 20% sunt tătari, aceștia au ales să meargă pe mâna lor în alegerile de la 1 iunie. Dacă alte filiale au preferat alianțele cu alte partide politice, filiala locală a UDTTMR l-a desemnat pentru competiția electorală pentru fotoliul de primar al municipiului pe Samir Menan, cel care până la începutul acestui an a ocupat timp de două mandate funcția de președinte al organizației locale a UDTTMR.
Candidatul UDTTMR a intrat în lupta pentru administrația locală din Medgidia atât pentru a-și reprezenta propriii etnici, dar și pentru a contribui la dezvoltarea municipiului. "Locuitorii municipiului Medgidia trebuie să conștientizeze faptul că doar prin unitate ne putem promova și conserva valorile culturale și spirituale, tradițiile și obiceiurile laice și religioase", este de părere Samir Menan. De altfel, chiar campania sa stă sub semnul unității. "Unitatea este forța noastră! Nu întâmplător am ales acest slogan. El este valabil deopotrivă atât nouă, tătarilor, dar și întregii comunități din Medgidia", a mai adăugat reprezentantul tătarilor.
Tătarii au avut, de altfel, mai tot timpul reprezentanți în administrația locală din Medgidia.
Cât privește implicarea tătarilor în viața socio-culturală a Medgidiei, trebuie amintit faptul că filiala locală a UDTTMR a fost, nu de puține ori, puntea de legătură cu numeroase orașe din străinătate. Unul dintre ele este orașul turcesc Yalova, cu care Medgidia este înfrățit din anul 2001, grație acestei înfrățiri între cele două localități având loc o serie de colaborări culturale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0273 secunde